Demers inedit la Iași: Consiliere psihologică gratuită pentru victimele accidentelor rutiere

Demers inedit la Iași: Consiliere psihologică gratuită pentru victimele accidentelor rutiere
Publicat: 14/09/2019, 14:19

Iar pentru a-i responsabiliza pe viitorii șoferi, 1.200 de elevi de clasele a 11-a și a 12-a vor putea participa la ateliere de educație rutieră.

Cei care simt nevoia să discute cu cineva după ce au fost victime ale unor accidente rutiere vor putea face acest lucra oricând, apelând un număr de telefon. O asocație care și-a propus ca prin proiectele sale să reducă numărul accidentelor rutiere din Iași a lansat o linie telefonică pentru consiliere psihologică.

„Cei care au suferit o traumă în urma accidentelor rutiere pot suna 24 din 24 de ore la numărul de telefon respectiv. Va răspunde unul dintre membrii asociației. În județul Iași, numai săptămâna trecută au fost internați 13 copii la Spitalul Sf Maria, iar zilnic sunt în medie de șase accidente rutiere, iar pe județ 10. Din experiența anilor trecuți ne-am dat seama că persoanele respective, dacă au fost cele care au produs accidentul sau au fost victime, nu conștientizează pe moment importanța consilierii psihologice. Ele sunt mulțumite că se refac fizic, însă e nevoie și de refacerea psihică. Aceste accidente pot duce la depresii, alcoolism, perturbă foarte mult relațiile cu persoanele apropiate, se instalează singurătatea”, a declarat Andrei Dâscă, președintele organizației.

Cei care au nevoie de acest ajutor din partea psihologilor pot suna oricând la 0745.232.231. Acest serviciu este parte a „Safety First”, un proiect proiect de responsabilizare, sensibilizare, informare și deprindere a unor cunoștințe de educație rutieră civică destinat ieșenilor.

Proiectul se derulează pe o perioadă de patru luni calendaristice: august, septembrie, octombrie, și noiembrie. Activitățile se vor derula până la sfârșitul anului deoarece unii dintre beneficiarii direcți ai proiectului, respectiv elevii de clasa a 11-a și a 12-a, sunt supuși presiunii examenelor de bacalaureat și atestate profesionale. Scopul proiectului îl constituie sensibilizarea, responsabilizarea și informarea unui număr de cel puțin 10.000 de beneficiari care intră în contact direct cu activitățile desfășurate prin intermediul proiectului, membri ai comunității municipiului Iași de toate vârstele. Obiectivele pe termen scurt și lung sunt reducerea numărului accidentelor rutiere în rândurile pietonilor, șoferilor, bicicliștilor din municipiul Iași, a spus Andrei Dâscă.

Potrivit bilanțului Inspectoratului de Poliție, în județul Iași au fost anul trecut 1.175 de accidente rutiere, dintre care 393 grave, iar 61 de persoane au murit.

Principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere au fost traversarea neregulamentară, neacordare de prioritate la vehicule și la pietoni și viteza neadaptată la condițiile de drum.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×